EVOCAREA PĂRINTELUI IULIAN STOICESCU LA PAROHIA NOASTRĂ

16-03-2026 | Categorie: Ultimele noutăți

Duminică, 15 martie 2026, la biserica noastră, a avut loc o conferință duhovnicească în cadrul căreia a fost evocat părintele Iulian Stoicescu, unul dintre cei mai vrednici slujitori ai parohiei, dar și unul dintre cei mai mari duhovnici ai Capitalei din perioada comunistă. În duminica a treia din Marele Post, a Sfintei Cruci, conferința cu titlul Viața ca o Cruce: pastorația și pătimirea părintelui Iulian Stoicescu a fost susținută de domnul Grigore Popescu-Muscel, pictor bisericesc și apropiat al părintelui. Conferința se înscrie în seria manifestărilor din proiectul catehetic-duhovnicesc ”Căile Pocăinței”, pe care parohia Apărătorii Patriei I îl desfășoară în perioada Postului Mare.

Părintele Iulian Stoicescu (1911 – 1996) a fost slujitor la parohiile Apărătorii Patriei I (1944 – 1960), Mărțișor (1964 – 1972) și Flămânda (1972 – 1993), unde s-a remarcat printr-o prodigioasă activitate edilitară, dar mai ales prin calitățile duhovnicești, rămânând în memoria comunităților de aici ca un preot de foc, așa cum l-a numit Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae. În perioada 1960 – 1964 a fost deținut politic, fiind acuzat de ”uneltire împotriva ordinii statului” (în fapt, ajutase o persoană urmărită de Securitate), trecând succesiv prin temnițele de la Uranus, Jilava și Aiud. În acest an se împlinesc 30 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

La momentul comemorativ au participat clerici de la parohiile unde părintele a slujit, fii duhovnicești, precum și membrii familiei sale.

Domnul Grigore Popescu-Muscel a rememorat amintirile de suflet care l-au legat definitiv de părintele Iulian, pe care l-a apreciat pentru bunătatea lui, pentru statornicia în rugăciune și pentru demnitatea preoțească și morală de care a dat dovadă.

De asemenea, părintele profesor universitar David Pestroiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București și parohul bisericii Flămânda din București, a amintit bucuriile și încercările pe care părintele Iulian Stoicescu le-a avut la parohia unde a fost trimis pentru restaurarea ei morală și materială (așa cum se precizează în numirea semnată de Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian).

Perioada petrecută de părintele Iulian la parohia Mărțișor a fost descrisă de părintele paroh Dragoș Marineață, care a subliniat calitățile cu care acesta a rămas în conștiința comunității credincioșilor de aici.

Au dat mărturie despre delicatețea duhovnicească a părintelui fiii săi duhovnicești care au participat la acest eveniment, între care Prof. Mihaela Palade, Maria Nicolescu, Valeriu Costea sau Adriana Stroe, toți subliniind influența pe care părintele Iulian a avut-o asupra lor

Domnul Mănel Stoicescu, fiul părintelui Iulian, a mulțumit organizatorilor și participanților la acest moment comemorativ și a prezentat câteva fotografii inedite din viața de familie și din activitatea pastorală a părintelui, precum și câteva dintre lucrurile personale ale acestuia, care au fost expuse în cadrul evenimentului (crucea de binecuvântare, originalele cărților de hirotonie întru diacon și preot, documente din dosarele de judecată etc.).

La final, participanții au vizionat filmul Patimile unui necunoscut, realizat în anul 1993 de către regizoarea Anca Damian, în care părintele Iulian Stoicescu împărtășește din trăirile și principiile sale de viață, după aproape 50 de ani de slujire preoțească.

În încheiere, părintele paroh Iulian Scoipan a anunțat că parohia noastră are în vedere și alte inițiative menite să omagieze amintirea părintelui Iulian Stoicescu, între care a amintit proiectul viitorului muzeul parohial, în care vor fi expuse și obiectele personale ale părintelui, precum și faptul că amfiteatrul amenajat în cadrul Centrului social-pastoral construit lângă biserică va purta numele părintelui Iulian Stoicescu.

Totodată, parohia va oferi în continuarea bursa lunară Preot Iulian Stoicescu (acordată din anul 2011 unui student teolog sau unui elev de la Seminarul Teologic din București) și se va preocupa de editarea unei cărți cu mărturisirile celor prezenți la evenimentul de azi și cu fotografiile prezentate, lucrare care va fi lansată la comemorarea liturgică a părintelui din luna septembrie 2026, când se împlinesc 30 de ani de la trecerea sa la Domnul.