SĂRBĂTOAREA STÂLPĂRILOR - UN PAȘTI ANTICIPAT!

26-04-2021 | Categorie: Ultimele noutăți

Duminica Floriilor, în care prăznuim sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, a fost marcată în parohia noastră prin slujire liturgică și cântare creștină, Sfânta Liturghie fiind urmată de un concert de pricesne.

Sărbătoarea Stâlpărilor a fost o bucurie pentru credincioșii participanți la slujba Sfintei Liturghii, care au primit în dar un concert de cântări creștine specifice Postului Mare și ramuri de salcie binecuvântate, ca arvună a Învierii Domnului, praznic pentru care ne pregătim în această perioadă.

”Intrararea Domnului în cetatea Ierusalimului este prefigurarea sau icoana Intrării Domnului în Ierusalimul ceresc, lucru ce se va întâmpla cu doar câteva zile mai târziu, atunci când prin răstignirea, moartea și Învierea Sa, Domnul Hristos va intra biruitor în Împărăția Cerurilor”, a spus părintele paroh Iulian Scoipan în cuvântul de învățătură.

Totodată, din seara acestei sărbători începe programul slujbelor speciale dedicate Săptămânii Pătimirii Domnului.