PREOȚII DIN BERCENI, REUNIȚI ÎN CERC PASTORAL LA PAROHIA NOASTRĂ

21-10-2016 | Categorie: Ultimele noutăți

În data de 20 octombrie 2016, la parohia noastră s-a reunit Cercul pastoral al preoților din Berceni. Peste 20 de clerici au discutat despre Pastorația copiilor – probleme și metode în educația de azi.
Părintele diacon Narcis Guiu a prezentat un referat în care a împărtășit din experiența acumulată în cadrul programului de cateheze duminicale ”Credința copiilor”, subliniind provocările ce stau înaintea Bisericii, familiei, dar și școlii în formarea copiilor ca adevărați creștini, mai ales pentru lumea de azi, dar și oportunitățile pe care societatea de azi le oferă în acest sens.
În cadrul discuțiilor ce au urmat, s-au accentuat rolul preotului în catehizarea copiilor în înţelegerea Tainei Sfintei Euharistii, colaborarea preoţilor din parohii cu profesorul de religie de la unităţile şcolare din cuprinsul parohiei și consecinţele nefaste ale educaţiei secularizate şi atee din unităţile de învăţământ publice.