PELERINAJ PENTRU SENIORII ÎNGRIJIȚI LA CENTRUL ”SFÂNTA TEODORA”

18-09-2023 | Categorie: Ultimele noutăți

În cadrul activităților dedicate Anului omagial al pastorației persoanelor în vârstă, parohia Apărătorii Patriei I, din cuprinsul Protoieriei Sector IV Capitală, a organizat luni, 18 septembrie 2023, un pelerinaj la mănăstirile din jurul Bucureștiului, la care au participat bunicii instituționalizați de la Centrele de îngrijire pentru persoane vârstnice "Sfânta Teodora" și "Sfântul Luca", ambele din cuprinsul parohiei, aflate în grija duhovnicească a slujitorilor ei.
Pentru cei îngrijiți aici, care părăsesc arareori Centrul, pelerinajul a fost un prilej de rugăciune, pentru că au participat la slujbele religioase, dar și de socializare, pentru că au fost însoțiți de câțiva enoriași în vârstă, precum și de voluntari din parohie. 
Pelerinajul, realizat cu sprijinul Agenției Basilica a Patriarhiei Române, a cuprins și un popas la Centrul social-pastoral "Sfântul Calinic" de la Mănăstirea Cernica, unde vârstnicii pelerini au servit masa de prânz și s-au bucurat de un moment de comuniune.
La final, toți participanții au primit câte un dar duhovnicesc,  constând în iconițe și cărți de rugaciune!