PELERINAJ LA BISERICILE DIN CENTRUL CAPITALEI

06-10-2020 | Categorie: Ultimele noutăți

Tinerii și copiii de la Grupul de cateheză ”Sf. Cuvioasă Parascheva” al parohiei noastre au participat luni, 5 octombrie 2020, la un pelerinaj organizat la bisericile și mănăstirile din centrul Capitalei.

Acest pelerinaj, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului și condus de părintele diacon Narcis Guiu, coordonatorul Grupului de cateheză, s-a dorit o continuare a celui similar, desfășurat în anul 2019, la mai multe obiective culturale și religioase din centrul Bucureștiului. 

Participanții la pelerinaj au vizitat expoziția ”Închinare Sfintei Cruci”, organizată de domnișoara profesoară Mihaela Palade la Mănăstirea Antim din Capitală, dar și Catedrala Patriarhală, Catedrala ”Sf. Spiridon Nou” și bisericile Sf. Nicolae Vlădica și Sf. Ecaterina.

Și pentru că se apropie sărbătoarea Sfintei Parascheva, hramul Grupului de cateheză, toți participanții s-au bucurat de comuniunea unei agape frățești!