HRAMUL DE VARA AL BISERICII NOASTRE

16-08-2016 | Categorie: Stiri

Sute de credinciosi au participat la hramul de vara al parohiei noastre, praznicul Adormirii Maicii Domnului. Inca din ajun a fost adusa in procesiune, de la parohia Bumbacari din Bucuresti, racla cu moastele Sfantului Ioan Prorocul si ale Sfantului Apostol Petru. Dupa ofucierea slujbei Privegherii si a Prohodului Maicii Domnului, procesiunea cu sfintele moaste a inconjurat biserica.

In ziua hramului a avut loc sfintirea picturii capelei mortuare, care in ultimul an a fost consolidata, restaurata si pictata in tehnica fresca, in stil bizantin.

La finalul slujbei Sfintei Liturghii, oficiata in altarul vara din curtea bisericii, parintele paroh Iulian Scoipan a vorbit celor prezenti despre semnificatiile evangheliei citite la praznicele Maicii Domnului, despre viata si activitatea celor doi sfinti ale caror moaste s-au cinstit, dar si despre importanta unei capele mortuare in cadrul unei comunitati parohiale.

Dupa oficierea parastasului pentru ctitori, a fost organizata o agapa la care au participat toti cei prezenti.