Activitati sportive pentru tinerii parohiei noastre

28-03-2018 | Categorie: Ultimele noutăți

În perioada Posului Mare, tinerii din parohia noastră își întăresc sufletul prin asceză, dar și trupul prin activități recreative și sportive. Astfel, ei au participat la întrecerea sportivă organizată de Liga Tinerilor Creștini Ortodocși - filiala Sector 4 la sala de sport a Liceului ”Dacia”, din apropierea bisericii.

Șase echipe, reprezentând tot atâtea parohii din sectorul 4, s-au întrecut într-o competiție de fotbal în sală, menită să dezvolte aptitudini personale și relații între tinerii din diferite zone ale cartierului.

Echipa Apărătorilor Patriei s-a clasat pe locul al III-lea, însă câștigători au fost toți participanții, care au primit diplome din partea organizatorilor.

Astfel de activități vor fi organizate periodic, sub coordonarea părintelui diacon Narcis Guiu, fiind invitați să participe toți iubitorii sportului și nu numai.