Activități recreative pentru copiii parohiei noastre

28-07-2017 | Categorie: Ultimele noutăți

Ca în fiecare vacanță de vară, parohia noastră organizează activități sportive, recreative și culturale pentru copiii participanți la grupul săptămânal de cateheză. Astfel, sub coordonarea Pc. diacon Narcis Guiu, cei mai tineri enoriași participă la concursuri sportive și diferite activități cultural-recreative, care urmăresc petrecerea împreună, în mod folositor și cât mai plăcut a zilelor de vacanță.

Între aceste activități se înscrie și tabăra de vară pe care parohia noastră o va organiza în perioada 31 iulie – 5 august 2017, în localitatea Vălenii de Munte, județul Prahova.