Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor

Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor

 

Duminica, 21 octombrie 2012, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:
 
Si au ajuns cu corabia in tinutul Gerghesenilor, care este in fata Galileii.
Si iesind pe uscat, L-a intampinat un barbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte. 
Si vazand pe Iisus, strigand, a cazut inaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui. 
Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea, si era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el, sfaramand legaturile, era manat de demon, in pustie. 
Si l-a intrebat Iisus, zicand: Care-ti este numele? 
Iar el a zis: Legiune. Caci demoni multi intrasera in el. 
Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc. Si era acolo o turma mare de porci, care pasteau pe munte. 
Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit. 
Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat. Iar pazitorii vazand ce s-a intamplat, au fugit si au vestit in cetate si prin sate. 
Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus si s-au infricosat. 
Si cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul. 
Si L-a rugat pe El toata multimea din tinutul Gerghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Iar El, intrand in corabie, S-a inapoiat. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El.
 Iisus insa i-a dat drumul zicand: Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. 
Si a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse Iisus.. 

(Luca VIII, 26-39. Duminica a XXIII-a dupa Rusalii)
 
 
Desi este infricosatoare la auz, Evanghelia de astazi este redarea unui fenomen pe care il intalnim adesea in lumea de azi, sub diferite forme. Multi indraciti, in fapt viciosi, patimasi, pacatosi, sunt intalniti in situatii de viata, in societate, dar mai ales in spitale.
 
Pentru ca multi dintre cei bolnavi patimesc din cauza vietii fara randuiala, exceselor de tot felul si traiului fara Dumnezeu. Si catre acestia se indreapta Hristos, cautand lumina din ei, care sa topeasca negura si mizeria din jur. Iar de vindecat nu se vindeca decat doar cei care constientizeaza starea in care se afla, doresc sa scape de povara pacatelor si pentru aceasta isi schimba viata.
 
Realitatea duhovniceasca este ca toti avem, prin fiecare patima salasluita in noi, un duh necurat care ne stapaneste si caruia i-am dat - prin repetarea unor pacate sau prin invoirea cu ganduri mincinoase - “dreptul” sa ne “necajeasca”. Parintii Pustiei nu se fereau sa spuna pe sleau patimilor pe numele de “draci“, mergand direct la cauza, la esenta. De aceea ei vorbeau curent si firesc despre “dracul curviei“, “dracul intristarii“, “dracul maniei” sau despre cel al “iubirii de arginti“, de pilda. Se poate deci spune ca toti suntem intr-o anumita masura “posedati” (intr-un sens slab al cuvantului, unii parinti numind aceasta “a fi stapaniti de bunavoie de demoni”, spre deosebire de cazurile de indracire propriu-zise, cand omul este stapanit complet si “fara voie”), atat cat ne robesc una sau mai multe patimi. Stapanirea duhurilor rele asupra noastra este - definind-o in termenii uzuali ai limbajului stiintific de azi - direct proportionala cu gradul de impatimire. Aceasta nu trebuie sa ne panicheze, ci doar sa ne faca mai constienti de ce se intampla cu noi. Pana in momentul in care legiunea de demoni poate sa preia controlul (aproape) deplin al sufletului se intampla un sir de cedari, care pot parea chiar foarte marunte, initial. Putem incepe, de pilda, prin indiferenta fata de cuvantul lui Dumnezeu, lasandu-l sa fie calcat in picioare de cei din preajma noastra. Diavolul, discret ca o pasare, va fura samanta cea buna pusa in noi, uzand de stapanirile sale asupra noastra, prin patimile care ne inlantuie. Va insamanta in schimb ganduri si porniri patimase, care, nebagate in seama, vor creste si, treptat-treptat, ne pot acapara inima cu totul, pana in situatia extrema in care, Doamne fereste, ne vom preda si ultima vointa buna.
 
Caci demonizat nu era doar cel bolnav, ci posedati erau si cei care, atunci cand avutul lor este afectat, Ii cer Mantuitorului sa plece de la ei. Respingerea lui Hristos din viata noastra este semnul autonomiei vointei umane, care fara Dumnezeu se indraceste mai usor.
 
Dupa ce omul, despre care am auzit astazi in Sfanta Evanghelie, a fost izbavit de puterea draceasca, a dorit sa fie cu Domnul. Dar Domnul i-a spus: Du-te la casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Deci, acolo unde-i casa noastra, unde-i rostul nostru, sa fim pilda buna, sa aratam ca suntem in legatura cu Dumnezeu si atunci Il urmam pe Hristos!
 
Rostul nostru e sa-l marturisim pe Dumnezeu prin ceea ce vorbim, prin ceea ce facem, prin ceea ce gandim si sa aratam aceasta.