Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 2 martie 2014, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:
Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc;
Iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre.
Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc.
Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor.
Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala,
Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.
Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura.
Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.

(Luca VI, 14 – 21. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai)


Traim vremuri in care a scazut mult calitatea relatiei interumane si s-a imputinat pana la disparitie continutul acesteia. Ma tem ca suntem martori sau spectatori, daca nu chiar eroii principali sau figuranti, ai unei lumi tot mai lipsite de iubire, tot mai incapabila de iubire. Nu poate intelege si nu poate ravni iertarea de la Dumnezeu cineva care nu-L iubeste pe Dumnezeu. Sigur, sunt vorbe mari!!!

Nu poate intelege si nici practica iertarea cel stapanit de indreptatirea de sine. Acela va fi permanent blocat in argumentele care-i justifica atitudinea sa fata de ceilalti. Cine este obsedat de dreptate nu poate ierta, pentru ca nici nu poate iubi. Acela percepe viata la schimb, mercantil: asteapta mereu sa primeasca atat cat da. Omul smerit, despre care am mai vorbit in dialogurile noastre, omul care-si vede intai de toate propriile neputinte si este preocupat sa nu greseasca semenilor acela va fi dispus sa ierte la nesfarsit.

Pentru cel care a gresit este recomandat sa ceara iertare. A cere iertare este semnul recu-noasterii greselii, al caintei. Dar daca am puterea si taria sa iert fara sa mi se ceara, este cu atat mai bine. Numai asa ma impac eu, inlauntrul meu, cu celalalt. Si nu numai ca ma impac inlauntrul meu cu celalalt, eliminand tensiunea agonisita in sufletul meu, in mintea mea – poate indreptatit datorita abuzurilor sau greselilor sau nedreptatilor, pe care le-am primit din partea celorlalti – dar calea mea este deschisa catre celalalt, este curatita de obstacole. Eu, cu sufletul meu si cu mintea mea, merg lejer catre celalalt, merg in intampinarea lui, ceea ce este foarte important. Atitudinea de iertare care vine unilateral il determina, dupa marturia Evangheliei Mantuitorului Hristos, si pe celalalt sa lepede armele razboiului. Iertarea este cea mai eficienta cale de impacare! Singura reala, insist! Cine nu crede, sa o probeze!

Fragmentul evanghelic de azi face parte din Predica de pe Munte a Mantuitorului, si anume din discursul Mantuitorului despre cum trebuie motivate si savarsite faptele evlaviei sau ale credintei noastre: milostenia, rugaciunea si postul. Cuvantul despre iertare este prilejuit Mantuitorului de rostirea rugaciunii Tatal nostru, care spre sfarsit, cum stim, cuprinde si cererea: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri!” Mantuitorul Hristos simte nevoia sa reia si sa insiste asupra temei iertarii. Este important de semnalat contextul in care sunt asociate iertarea si postul.

Cat despre post, acesta este o atitudine de infranare. Stim cu totii ce inseamna postul! Ne abtinem de la lucruri bune si placute, ne abtinem facand exercitiul sacrificiului. Sacrificam propria noastra placere, bucuria care vine din alimente, din evenimente placute. In perioada postului, cum este bine stiut, ne abtinem si de la petreceri, de la intalniri care ne ofera desfatari de orice fel. Prin urmare, postul este un exercitiu de autocontrol, de aceea este foarte binevenit. Este un exercitiu de verificare si de intarire a puterii noastre de stapanire asupra dorintelor, a poftelor trupului, dintre care cea mai puternica este cea a pantecelui. Daca-mi ingaduiti comparatia, usor prozaica, postul este verificarea sistemului nostru de franare si intretinerea lui. Un om care nu posteste poate pierde complet capacitatea de a se autocontrola si pierde stapanirea de sine. Cat de important este ca omul sa fie stapan pe sine?! Pai, daca nu stapaneste el pofta pantecelui, va fi el insusi stapanit de catre aceasta si din stapan devine rob. Sfantul Antonie cel Mare spune: „Stapaneste-ti limba si pantecele si te vei mantui!”.

In Evanghelia de astazi, accentul se pune pe motivatia care determina si sustine gestul postului. De ce postim? Exista riscul, pe care tocmai il semnalam, de a posti pentru a fi vazuti de oameni, pentru imagine. Sa nu vi se para lucru neinsemnat. Intai de toate, daca era neinsemnat nu se oprea Mantuitorul asupra lui. In al doilea rand, nu cu mult efort, am putea, fiecare dintre noi, sa constatam ca majoritatea faptelor noastre au in vedere imaginea noastra in ochii celorlalti. Lucrul acesta a devenit un automatism. Sa nu mai vorbim despre faptul ca, imaginea, brand-ul, este un indicator valoric de mare pret in civilizatia actuala. Daca postim sa fim vazuti de oameni, ne-am luat plata, spune Mantuitorul. Care plata? Pai, aceea de a fi vazuti de oameni si de a castiga in imagine. Dar nu acesta este scopul si rostul postului. Aceasta este o investitie, aparent profitabila, dar in fond foarte paguboasa.

Domnul Iisus ne spune, si de data aceasta, sa investim in Dumnezeu. Sa postim, nu pentru a fi vazuti de oameni, ci, in ascuns, pentru a fi vazuti de Dumnezeu, Care vede in ascuns. Rostul postului este sa ne perfectam pe de o parte aparatul de autocontrol, iar, de cealalta parte, sa participam printr-o atitudine de sobrietate sau printr-un sacrificiu de sine asumat la viata Bisericii, care actualizeaza ciclic evenimentele cruciale din viata Mantuitorului.

Pr. Constantin Coman