Duminica a doua a Sfantului si Marelui Post

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 16 martie, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:
Si intrand iarasi in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa.
Si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul.
Si au venit la El, aducand un slabanog  pe care-l purtau patru insi.
Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul.
Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!
Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor:
Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu?
Si indata cunoscand Iisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis lor: De ce cugetati acestea in inimile voastre?
Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele, sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla?
 Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului: Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta.
Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata.
 (Marcu II, 1-12. Duminica a doua a Sfantului si Marelui Post)


Una dintre nenumaratele minuni ale Domnului. Cate oare vor fi vazut contemporanii Sai? La cate vor fi fost martori si vor fi povestit marturisind lumii, asa cum evanghelistul Marcu are grija sa aminteasca: „ Asemenea lucruri n-am vazut niciodata!”. Patru tineri au adus la Iisus pe prietenul lor care era paralizat, pentru ca sa fie vindecat. Cand au vazut insa multimea adunata puhoi in jurul casei in care se afla Iisus si usa blocata de oamenii care vroiau sa-L vada si sa-L auda mai bine, cei patru nu s-au descurajat. Credinta nu cedeaza niciodata, ci persevereaza. Credinta nu cunoaste bariere, obstacole; daca un drum se inchide, atunci cauta o alta cale, o alta iesire din impas… Si o gaseste! Cei patru barbati s-au urcat pe acoperisul casei, tragand dupa ei pe prietenul lor bolnav si s-au apucat sa desfaca o parte din acoperis, apoi l-au coborat pe paralitic in casa.

Ne putem imagina uimirea celor dinauntru, cand au vazut acoperisul deschizandu-se si un om bolnav coborat in mijlocul modestei incaperi. Probabil ca unii au si cartit, deranjati de insistenta celor patru. Domnul Iisus le-a vazut credinta si s-a milostivit de prietenul lor; dar El a vazut si altceva. Adevarata credinta merge numai impreuna cu dragostea! Cand cei patru s-au hotarat sa mearga sa-L vada pe Hristos, ei si-au amintit mai intai de prietenul lor aflat in suferinta. Ei si-au facut timp pentru acela si s-au hotarat sa faca un efort in plus, ca sa il aduca si pe el la Iisus. Dumnezeu iubeste astfel de oameni. Oameni carora le pasa de ceilalti.  Adresandu-se suferindului, Mantuitorul a rostit niste cuvinte care i-a uimit pe toti, iar pe unii chiar i-a scandalizat:” Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!”.

Cine poate sa ierte pacatele decat numai Dumnezeu? I-a spus „fiule” cu dragoste, cu compasiune. Dar a si vazut pana in adancul sufletului sau, caci acolo se afla izvorul suferintei lui. Chinurile pacatelor si vinovatia acestui tanar erau de fapt cauza neputintei sale trupesti. De aceea Iisus a vindecat cauza prima a bolii. Pacatul este cea mai cumplita „paralizie”, una spirituala. Pacatul paralizeaza pe om; ii slabanogeste si trupul si ii impietreste sufletul. Iisus a venit pentru a tamadui astfel de paralizii, pentru a restaura firea omeneasca decazuta. Dar si pentru a arata oamenilor cine este El de fapt. Cei care carcoteau impotriva Lui, tocmai aceasta intrebare nu si-o puneau: „cine este de fapt Iisus?” L-au acuzat de blasfemie, motiv pentru care aveau sa-L si rastigneasca. Dar ei nu au inteles, din acel noian de miracole, ca Cel ce facea in fata unei lumi intregi lucruri nemaivazute, era Acela care avea putere sa ierte si pacatele lumii! Era Fiul lui Dumnezeu! Mustrandu-i pentru impietrirea inimii, Iisus le spune: “De ce cugetati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla?“, apoi porunceste bolnavului sa se ridice pe picioarele sale si sa mearga la casa sa. Ceea ce acesta a si facut, spre uimirea tuturor. Dar si spre imensa lui fericire, ca si a prietenilor sai.    

O minune din care putem invata multe. Din care trebuie sa luam aminte mai cu seama la noi insine. Prin puterea si iubirea aceluiasi Hristos, putem si noi astazi sa ne ridicam dintr-o stare de paralizie a mintii si slabanogire a trupului si a sufletului, si sa pasim intr-o viata noua, deplina. O viata intru iubirea lui Dumnezeu, Parintele nostru. O viata pe care sa o impodobim cu credinta si iubire, ca si cei patru barbati din minunea de azi. Acesta este mesajul duminicii a doua: credinta si iubire – doua coordonate esentiale ale vietii noastre.

A doua Duminica a Postului Mare este inchinata si Sf. Grigore Palama (Γρηγόριος Παλαμάς - 1296-1359), Arhiepiscop de Tesalonic, a fost dintre cei mai profunzi si mai originali teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. Este considerat un Sfant Parinte al Bisericii. Sfantul Grigore Palama, bazat pe Sfanta Scriptura, pe Traditia Sfintilor Parinti si pe experienta Sfintilor isihasti de la Muntele Athos, a demonstrat in operele sale ca trairea mistica este posibila si poate duce pe om la indumnezeire, deoarece omul este chemat la sfintenie si la unirea cu Dumnezeu inca din aceasta viata. Contemporanii l-au cinstit pe Grigorie Palama ca pe un “al doilea Atanasie cel Mare”.

Ramane un exemplu de aparator al credintei. Un model pe care Biserica ni-l pune inainte in timpul Postului.