Bogatul nemilostiv si saracul Lazar

Duminica, 4 noiembrie 2012, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:
 

Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit.  

Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube,  

 Poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui.  

 Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat.  

 Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.  

 Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie.  

 Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti.  

 Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi.  

 Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu,  

 Caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.  

 Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.  

 Iar el a zis: Nu, parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai.  

 Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.
 

 (Luca XVI, 19 - 31. Duminica a XXII-a dupa Rusalii)

 

Evanghelia de astazi este o mare drama! Ne arata ca se poate ajunge din fericirea aceasta pamanteasca, atat cat este ea - pentru unii mai putina, pentru altii mai multa - in iad. Si tragedia este cu atat mai mare cu cat starea de dincolo va fi definitiva si vesnica. Pana la Judecata Universala, rugaciunile Bisericii pentru cei morti inca mai pot ajuta celor care au luptat catusi de putin pentru mantuire, dar nu mai pot schimba substantial starea celor care s-au dus cu totul nepregatiti. Starea acestora din urma, chiar daca ne doare si nu ne place sa o auzim, este definitiva, caci, cred ca fiecaruia dintre noi, omeneste gandind, ne-ar fi placut ca Avraam sa fi fost mai milostiv astazi cu bogatul si sa nu-i respinga rugamintile. Sa-l fi lasat, adica, pe Lazar, sa potoleasca fie si pentru o clipa chinurile aceluia si sa-i fi ingaduit sa mearga pe pamant ca sa "trezeasca” pe multi prin relatarea chinurilor bogatului.
 

Si luati aminte: Domnul nu pomeneste deloc numele bogatului, ci numai pe cel al saracului. Numele bogatului ne ramane necunoscut in toata desfasurarea pildei, pe cand Lazar este numit si pe pamant si in cer. Ce inseamna aceasta? Oare nu-i lucrul acesta cu totul impotriva obiceiului? Lumea s-ar fi grabit sa-l pomeneasca pe bogatas, ca pe unul vrednic de cinste, iar saracului nu s-ar fi ostenit nimeni sa-i spuna pe nume, chiar daca s-ar fi stiut cum il cheama. Saracii trec prin lume ca niste umbre, etichetati laolalta drept "cersetori”, pe cand numele bogatilor rasuna pe toate buzele, sunt cantate in ode, scrise in cronici si sapate in piatra monumentelor funerare.
 

Dar tocmai de aceea nu pomeneste Domnul numele bogatului: ca sa nu cinsteasca pe cel cinstit de oameni, ca sa arate ca alta e judecata lui Dumnezeu decat a oamenilor. El nu a venit pe pamant ca sa imite purtarea oamenilor fata de oameni, ci sa arate cum se poarta cerul cu oamenii! Trecand cu vederea numele bogatului, Mantuitorul ne-a dezvaluit o taina: in ceruri nici nu se pomeneste numele unui astfel de om, nici ingerii, nici sfintii nu-l au pe cerestile lor buze, e sters din Cartea Vietii. Domnul ar fi putut sa dea bogatului nume, cum i-a dat saracului, dar nu a vrut ca dumnezeiestile-I buze sa-l plamadeasca, sa innoiasca si sa dea viata unuia sters odata din Cartea Vietii.
 

Si aceasta din cauza patimilor lui, puse mai presus decat iubirea de semeni. Cea dintai patima a bogatului era ne-simtirea si o lipsa de dragoste fara pereche. "Caci nu este totuna daca cineva, fiind lipsit, nu ajuta pe alt lipsit, sau daca cineva, traind in toata desfatarea, fara grija, lasa pe altii sa se istoveasca de foame. Si iarasi, nu este totuna a vedea un sarac o data sau de doua ori si a trece pe langa dansul, sau a-l vedea in toate zilele, si prin necontenita vedere a ticalosiei lui a nu te misca spre compatimire si mila. Si iarasi, nu este totuna daca un om care este in nenorocire, in suparare si in necaz nu ajuta pe aproapele sau, iar altul, indulcindu-se de un trai bun si de o continua fericire, isi inchide inima si nici macar in bucuria sa nu se face iubitor de oameni, ci nesocoteste pe altii care sunt chinuiti de foame” (Sf. Ioan Gura de Aur).